Revista Antreprenoriat Transilvan
Recesiunea ca şcoală de afaceri
În ultima perioadă am fost bombardaţi pe toate canalele media (aş adăuga excesiv) cu cuvântul criză (economică), rostit cu patimă de foarte multe voci, de obicei mai puţin avenite, voci care se concurau pentru a prezenta o situaţie apocaliptică. O fi probabil acea componentă umană care, de cele mai multe ori, ne face să supralicităm anumite elemente şi să generalizăm foarte uşor.
Fără a avea pretenţia de a oferi o radiografie completă a ceea ce se întâmplă pe plan economic, sau de a da lecţii (urăsc de-a dreptul formula „secrete pentru…” ), vă propun să privim realitatea cu o oarecare detaşare şi să încercăm să construim nişte puncte de vedere, sau de sprijin pentru cauza educaţională personală, cu riscul de a simplifica uneori argumentaţia.
Propun să plecăm de la accepţiunea medicală a termenului de criză, aceea de moment critic în evoluţia unei boli, stare de tensiune, de durere. La fel este şi în economie, criza fiind ruptura unui trend ascendent, capătul „boom-ului” economic, moment care precede (s)căderea ulterioară, denumită recesiune, manifestată prin reducerea cererii în general, şi în consecinţă a intensităţii activităţii economice şi sociale. Aceasta dovedeşte că economia, societatea umană este un fenomen similar fenomenelor naturale şi ne aduce aminte că omul este o componentă a naturii. Noi ştim că natura este ciclică, omul este ciclic din punct de vedere biologic, după muncă avem nevoie de odihnă. Dormim zilnic, la fiecare 5 zile avem o pauză, periodic plecăm în concediu (sau cel puţin nu ne mai ducem la serviciu), avem momente vesele şi triste. Aşa este şi societatea, iar economia nu face excepţie.
Înainte de a ne lansa în prezentarea unor argumente economice este bine să ne uităm la conjunctura lumii în care trăim. Societatea umană a ajuns la un nivel de integrare internaţională foarte înalt, trăim într-un „sat global” în care tehnologia IT&C face ca informaţia să se propage quasi-instantaneu, cu consecinţele benefice şi malefice deopotrivă. Trăim într-o „info-sferă” în care devine mai important „ce se spune despre” decât realitatea însăşi, iar dacă mai adăugăm intensitatea şi frecvenţa de repetiţie riscăm să eliminăm cuvintele „adevăr” şi „obiectivitate” din dicţionar. Pentru majoritatea populaţiei din ţările dezvoltate grija zilei de mâine este o formulă din istorie, motiv pentru care există segmente destul de consistente de populaţie care refuză să lucreze în general, sau sub un anumit nivel de salarizare (oportunitate pentru imigranţi din ţări mai puţin dezvoltate care acceptă condiţii inferioare). Mobilitatea persoanelor şi a capitalurilor a determinat schimbarea valorilor, a culturii în sens mai larg. Legea economică la nivel personal a devenit „Ubi bene, ibi patria”, instituind primatul valorilor materiale, bazat pe o abordare preponderent egoistă.
Ce putem spune despre cazul nostru, al românilor? Ne-am trezit (sau poate că nu ne-am trezit încă) într-un joc nou, al economiei concurenţiale, în care funcţionează regulile dure ale capitalismului. După 10 ani de cădere accelerată (recesiunea noastră post-revoluţionară pe care aş numi-o „naturală”), am intrat pe un canal ascendent care a culminat cu accederea în UE şi perioada efervescentă a anilor 2005 - 2008. Fluxurile financiare pozitive către România, respectiv investiţiile străine, transferurile „căpşunarilor” (scuzaţi termenul, dar e deja un brand jurnalistic), finanţarea ieftină au creat o euforie pe care am presupus-o perpetuă. Locuinţe şi sedii noi, autoturisme, electrocasnice „ultimul răcnet”, „gadget-uri” din sfera telefoniei şi a calculatoarelor, vacanţe ”de vis” au devenit accesibile multor categorii de persoane. Economia „duduia”, statul încasa taxe şi impozite cu duiumul, leul „răgea” la euro şi dolar, şomajul era un subiect tabu - salariaţii ezitau între locuri de muncă care mai de care mai atractive. Firmele aveau cifre de afaceri în continuă creştere, rentabilitatea unora depăşea cote inimaginabile, ce mai, România era „tigrul economic” al Europei Centrale, povestea de succes despre care se vorbea în multe cercuri internaţionale.
A fost frumos, foarte frumos pentru unii, atât de frumos încât aroganţa şi autosuficienţa se vedeau de la „mai multe poşte”, iar aceasta s-a întâmplat atât în sectorul public, cât şi în cel privat. Numai că atitudinea aceasta de superioritate nu prea ne-a ajutat să acţionăm, darmite să prevedem viitorul apropiat, dar despre noua realitate vom discuta în episodul următor…