Revista Antreprenoriat Transilvan
Proiectul, revista si antreprenorii...
Trebuie să recunosc că atunci când am decis titlul acestui editorial, am fost inspirat de titlurile celebrei serii de filme cu ardelenii (Profetul, Aurul şi Ardelenii; Artista, Dolarii şi Ardelenii, Pruncul, Petrolul şi Ardelenii). Şi mă bucur că am avut această inspiraţie, pentru că seria respectivă făcea referire, cu un umor deosebit, într-o perioadă de avânt revoluţionar socialist, la nişte temerari din celebra regiune a României de care suntem atât de mândri. Sunt convins că aceşti îndrăzneţi din Poplaca merită să fie consideraţi un simbol pentru spiritul de întreprinzător pe care noi, membrii echipei de proiect ASIC, îl promovăm cu atâta pasiune. Proiectul ASIC (Antreprenoriat de Succes şi Întreprinderi Competitive) s-a născut ca o prelungire firească a orientării pro-antreprenoriale dezvoltată la Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu-Mureş. Ne-am declarat şi suntem recunoscuţi drept Universitatea antreprenorială şi Universitatea pentru comunitate şi acesta ne motivează foarte mult în demersurile educaţionale şi de cercetare pe care le întreprindem. În acest sens, deschiderea către mediul de afaceri a fost, este şi promitem că va fi o constantă a preocupărilor noastre, pentru că fără interacţiunea cu viaţa economico-socială reală un profesor din şcoala de afaceri este din start condamnat.
Prin Revista de Antreprenoriat Transilvan ne propunem să creăm o punte de legătură între antreprenori din lumea afacerilor şi din cea academică, să propunem şi să dezbatem teme de actualitate, să lansăm idei şi concepte utile tuturor, şi, ca un summum al tuturor componentelor anterioare, să susţinem dezvoltarea durabilă a spiritului antreprenorial din regiunea noastră. Tocmai am folosit un termen „la modă”- dezvoltarea durabilă de multe ori folosit cu accent pe latura sa de protecţie a mediului natural. Fără a ignora acest aspect, noi insistăm pe latura economică şi socială a acestui fenomen, unde cheia este atitudinea antreprenorială. Dezvoltarea unei comunităţi, indiferent de dimensiune - de la un sat izolat până la metropolă - depinde de aceşti creatori, care combinând resursele aflate la dispoziţie se aruncă în apele concurenţei, contribuind la generarea de valoare din care toate componentele societăţii se înfruptă.
Aşadar, ne adresăm tuturor spiritelor antreprenoriale, de la nivel personal, din firme, din structuri ale autorităţilor şi din orice alt sector de interes, pentru a genera un curent de dezvoltare din care să câştigăm ca indivizi şi ca grup, şi să putem afirma că am contribuit cu puţinul nostru la binele regiunii în care vrem să fim fericiţi.