Revista Antreprenoriat Transilvan
Omul din spatele afacerii
M-au surprins mai mult decât mă aşteptam ...
Când am început cursul de Creativitate antreprenorială şi management inovativ am presupus că o parte dintre “noutăţile” cu care poate contribui psihologia la acest capitol sunt deja cunoscute de grupul educaţional căruia mă adresam: femei, bărbaţi, tineri, adulţi şi maturi, absolvenţi de studii academice, manageri sau/şi antreprenori - activi sau în devenire - cu o disponibilitate crescută spre dezbatere, decişi să se “conecteze” la tot ce le putea oferi o disciplină, faţă de care formulau aşteptări conform unor eventuale experienţe anterioare... Aceasta era grupul meu de studiu.
După un screening rapid, m-am convins că presupunerea mea s-a adeverit doar parţial: cunoscute le erau, în principal, unele noţiuni teoretice din psihologie, dar aveau prea puţine deprinderi, comportamente concrete, cunoştinţe procedurale, aplicabile în activitatea cotidiană a antreprenor-managerilor.
Am lucrat excelent împreună! Acum ar trebui să explic, să dau detalii, dar dincolo de “curiozităţile” la care poate incita acest articol, foarte mare parte dintre datele referitoare la acest grup de studiu - constituite din portofoliile de autoevaluare ale cursanţilor şi din datele de consiliere - sunt confidenţiale. Ele poartă cu sine imaginea detaliată a fiecăruia, sunt foarte personale şi se află sub consemnul secretului profesional, motiv pentru care, în ciuda oricăror aşteptări, acest comentariu nu poate fi atât de spectaculos pe cât s-ar aştepta cititorul. Puţine elemente din acest studiu pot fi făcute public, din cauza constrângerilor de natură etică. Cu toate aceste precauţiuni şi la un nivel de analiză corect poziţionat, se pot da câteva date cu caracter grupal, fără trimiteri la persoane şi fără posibilităţi de identificare a acestora.
De ce, în primul rând, omul şi nu afacerea? (sau: ce-şi propune cursul)
În marea majoritate a analizelor este abordată performanţa companiei - prin descriptori seci, procentuali, tabelari, însoţiţi de o poză a cuiva, eventual într-o listă de top - fără a spune nimic despre omul care a gândit afacerea, care n-a dormit nopţi, care are un fel de-a fi, nişte aspiraţii, un sistem de valori, umor, încrâncenare, vacanţe dese sau deloc, e un pachet de nervi, suferă de hipertensiune sau, dimpotrivă, se simte în elementul lui în mijlocul provocărilor şi-n vecinătatea riscului… Din foarte multe motive, am considerat de minimă decenţă să abordăm omul din spatele afacerii în manieră psiho-educaţională. Astfel, dincolo de dezbaterea teoretică introductivă, absolut necesară “conectării” la modul de abordare al psihologiei aplicate, cursanţii au beneficiat de un demers practic de autocunoaştere în calitatea de antreprenor/manager, compus dintr-o suită de teste psihologice şi chestionare profesionale, standardizate şi validate pe populaţie românească, exerciţii practice şi metodologii aferente acestora, precum şi de asistenţă, printr-o ofertă de consiliere, destinată particularizării demersului de dezvoltare personală, din care face parte şi dezvoltarea creativităţii. Teoretic, Creativitatea antreprenorială şi managementul inovativ sunt nişte combinaţii de cunoştinţe, abilităţi, aptitudini şi competenţe - un fel de instrumente - cu care, în anumite condiţii, s-ar putea să faci performanţă superioară. Privite independent de persoană - care le deţine sau nu creativitatea şi inovarea sunt doar nişte abstracţiuni, poate chiar nişte “mofturi”, cu aer de rafinament academic, de care te-ai putea dispensa, fără să-ţi dai seama dacă ai pierdut ceva sau nu… Doar că ele sunt reale, opereză concret şi sunt de mare valoare.
Practic, abordarea cine operează cu ce instrumente este cea mai corectă, şi urmăreşte să elucideze felul particular în care oamenii din spatele afacerii sunt “echipaţi” cu acest instrumentar inovativ, cât de bine ştiu că-l deţin sau nu şi cât de bine operează cu el. Cu alte cuvinte, demersul slujeşte omului care administrează afacerea şi urmăreşte o autocunoaştere mai rafinată, argumentată, ca suport pentru conduite ulterioare mai eficiente. Înainte de orice, demersul educaţional a presupus o etapă de diagnoză şi autocunoaştere, fiind orientat permanent spre ţinte concrete. De pildă, descoperirea unor tipuri de activităţi pe care cursanţii - în calitatea lor de antreprenori/manageri - le desfăşoară preferenţial şi performant sau, dimpotrivă, precar şi ineficient poate duce la regândirea rolului în organizaţie, la atribuirea / autoasumarea corectă a unor activităţi, la o reaşezare mai coerentă şi congruentă în raport cu sine în angrenajul propriei afaceri, dar şi la orientarea nevoilor de educaţie şi dezvoltare personală ce decurg din diagnoza personală a tabloului de competenţe, interese şi aptitudini. Este, în ultimă analiză, un demers de “igienă de rol”, aplicată începând cu sine (manager/antreprenor), şi continuând cu actualii şi potenţialii viitori angajaţi.
În termeni de obiective specifice, cursul îşi propune să formeze, în mintea şi conduita fiecărei persoane participante, o imagine de sine cât mai aproape de realitate. Mijloacele utilizate în acest scop sunt unele calificate, specifice psihologiei şi menite să explice cauzal succesul/eşecul în ceea ce persoana - ca manager şi/sau antreprenor - face cotidian. Dincolo de modul inovativ sau rutinier, în care rezolvă problemele de natură managerială, am intenţionat să-i antrenez pe cursanţi într-un demers care să-i ajute să se cunoască mai bine, să poată să-şi explice modul particular în care se poziţionează în raport cu propria persoană şi cu ceilalţi, să-şi explice cum ia decizii omul din spatele afacerii, care sunt cele mai frecvente erori decizionale şi cum le pot corecta, dar şi să-i ajute să-şi dezvăluie nivelul aptitudinal, interesele profesionale şi felul propriu în care compensează eventuala lipsă de adecvare cu unele sarcini care nu le sunt familiare în administrarea afacerilor. Toate aceste ţinte fac obiectul unui demers de natură practică, uzând de instrumente de lucru calificate şi validate, pe care, la rândul lor, beneficiarii le vor putea folosi, ulterior, în gestiunea resurselor umane, dar şi-n scopul unei mai bune şi realiste operări cu sine. Este, pe termen lung, un demers de dezvoltare personală avizată, care dă prilejul persoanei să se autoevalueze şi să opereze acele modificări - de atitudine, conduită, mod de abordare faţă de sine si ceilalţi - necesare unei mai bune performanţe în administrarea afacerii şi-n abordarea propriei condiţii, în general.
Orice demers ce vizează creativitatea şi inovarea trebuie abordat după o necesară etapă de autocunoaştere. Desigur, autocunoaşterea nu foloseşte nimănui, dacă nu este însuşită de persoana în cauză. Creativitatea şi inovarea sunt porţiuni de „broderie” fină, pe pânza tare a rutinei cotidiene… Dacă nu ştii pe ce fel de material vei broda, s-ar putea să nici nu ştii că brodezi, să nu poţi deosebi, cu alte cuvinte, actul de creaţie de cel habitual, cotidian, obişnuit. Nu că un act inovativ concret ar avea, neparat, nevoie de delimitări teoretice, dar dacă se pune problema să-ţi cultivi şi rafinezi stilul managerial creativ, e nevoie să ştii măcar de unde porneşti şi cu ce resurse personale eşti echipat.
Fiecare cursant, după ce a utilizat aceste instrumente de lucru cu sine însuşi, a realizat un portofoliu de autoevaluare, în parametrii-cadru indicaţi, a învăţat să lucreze corect cu acest instrumentar şi-l poate folosi, la nevoie, ori de cate ori va fi în poziţia de a gestiona creativ probleme care ţin de decizia raţională, optimă. Raţional şi creativ poate părea o asociere bizară, dar dacă decizia finală este una raţională (si aşa ar fi bine să fie) şi inovativă în acelaşi timp, demersul pană la ea poate fi unul creativ, să scurteze căi, sa ardă etape. Iar creativitatea rezidă, printre altele, şi în combinarea şi utilizarea originală a unor competenţe pe care decidentul le are şi care sunt cel mai la îndemână. Mai rămâne ca persoana să fie conştientă că le deţine, în ce măsură şi ce valoare practică au. Abia apoi vine combinarea spectaculoasă, creativă a unor crâmpeie de realitate …
Multe valenţe are un demers de autocunoaştere, dar, de departe, cel mai important, cu cea mai mare greutate şi poate cel mai fascinant este demersul de diagnoză a stilului decizional şi al raţionalităţii deciziei. Raţionalitatea decidentului face, preponderent, obiectul acestui articol.
Testul psihologic de raţionalitate a deciziei a fost aplicat lotului de cursanţi, interpretat şi dezbătut pe larg. Printre alte tipuri de analiză, cea mai spectaculoasă şi utilă pentru cursanţi a fost analiza erorilor. După efectuarea testului decizional, au fost dezbătute, în detaliu, toate răspunsurile, dar mai ales cele eronate, astfel încât să evidenţieze acele “tipare” decizionale precare, dar în care credem cu tărie, deşi sunt eronate. Stilul nostru decizional - bun sau rău - este “în acord” cu noi înşine, avem argumente pentru care decidem într-un fel sau altul, ne constituim poziţii faţă de tot ce decidem habitual sau în situaţii speciale, puţin cunoscute, situaţii ce ne pot manipula fără să înţelegem la timp mecanismul şi fără să putem corecta ulterior, cu adevărat, ceva în atitudinea noastră.
Adesea, dacă ne analizam un eşec decizional, vom vedea că el are “replici”: in timp, vom crede că am descoperit un factor comun şi ne vom spune: “în tipul acesta de probleme, eşuez…” De fapt, nu tipul de problemă este factorul comun de prim rang, ci felul în care persoana gândeşte tipic, repetitiv, în probleme similare. Problema se află în felul care persoana sesizează informaţia relevantă - necesară şi suficientă pentru a lua o decizie raţională - precum şi în modul particular în care acelaşi individ procesează această informaţie, cum o filtrează prin propriile credinţe, clişee şi generalizări la care este predispus, iar în cele din urmă, cum perseverează în a decide similar şi eronat, conform unui pattern caracteristic. De aici vine ideea de a eşua într-un anume tip de decizie / problemă. Constatarea că “nu mă pricep să decid în astfel de probleme” este una dobândită prin încercare-eroare, fără a identifica „miezul tare” - clişeul - ce te face să gândeşti într-un fel prototipic. Testul decizional scoate în evidenţă acele erori “clasice” de decizie, iar comentariul erorilor aduce la lumină mecanismul prin care se produc acestea.
O parte din constatările făcute pe baza rezultatelor la acest test vor fi redate mai jos. Am avut un prilej de satisfacţie profesionala în legătură cu acest demers: lucrând cu un lot selecţionat, în care marea majoritate a cursanţilor sunt percepuţi ca decidenţi calificaţi, am avut ocazia unei dezbateri vii şi destul de avizate pe marginea erorilor decizionale. Exemplificările lor - privind negocieri care au mers excelent, dar care, în urma unor decizii au eşuat lamentabil - au fost foarte utile. Au descoperit mecanismul prin care au fost manipulaţi, precaritatea în procesarea informaţiei relevante, precum şi patternul propriu de procesare emoţională a informaţiei. Iată,sumar, câteva trăsături pe care testul decizional le pune în evidenţă:
Scorul ridicat la testul de capacitate decizională (nivel bun şi foarte bun) reflectă o bună capacitate de analiză raţională a situaţiilor decizionale. Persoanele care obţin scoruri ridicate la testul de decizie analizează cu atenţie informaţiile disponibile şi argumentele pentru alternativele decizionale între care trebuie să aleagă. Sunt peroane care utilizează mai puţine euristici decizionale generale, preferând să analizeze fiecare situaţie decizională în parte. Cu toate că ei utilizează uneori euristici decizionale, utilizarea acestora, precum şi sensibilitatea la erorile decizionale (cunoscute ca limite ale raţionalităţii) este redusă la minimum. Sunt persoane care pot avea performanţe profesionale adecvate în profesii ce presupun prin excelentă luarea de decizii (administratori, manageri, economişti, judecători, jurişti, anchetatori, detectivi, etc.).
Deoarece scorul ridicat la testul de decizie reflectă rezolvarea cu succes a unor tipuri diferite de situaţii decizionale se consideră că persoanele în cauză recurg la o analiză contextuală a acestor situaţii.
Nu se pripesc în a face inferenţe (judecaţi si concluzii) despre o situaţie sau o alternativă decât după ce o analizează cu atenţie. Sunt persoane cărora le place să se implice în analiza situaţiilor problematice şi în general în rezolvarea de probleme. Foarte probabil, sunt persoane senzitive sau selectiv senzitive fata de informatie.
Un scor mic la testul de decizie indică faptul că persoana respectivă este foarte sensibilă la cele mai comune euristici şi bisări decizionale (la cei mai comuni factori disturbatori).
Aceste persoane sunt mai degrabă înclinate să omită informaţii relevante în situaţiile în care trebuie să ia o decizie. Ele se bazează mai degrabă pe intuiţie (fler) decât pe o analiză raţională a situaţiei decizionale. Adesea, informaţiile relevante pentru luarea unei decizii sunt trecute cu vederea şi se ignoră argumentele disponibile pentru fiecare alternativă. Sunt foarte probabil înclinate spre a realiza generalizări pornind de la un singur caz sau pornind de la date insuficiente sau lacunare. Cu alte cuvinte, aceste persoane sunt mai sensibile la ceea ce numim biasări decizionale sau limite ale raţionalităţii (se lasă manipulati de formularea problemei si omit datele de start relevante).
Aceasta analiză superficială a informaţiilor şi argumentelor disponibile într-o situaţie de decizie nu le recomandă pentru ocuparea unor posturi care implică atribuţii decizionale cu implicaţii majore (de exemplu: în cazul managerilor, se recomandă atenţie în luarea deciziilor de achiziţii costisitoare, iar în cazul antreprenorilor, investiţii de mare anvergură, angajarea de credite cu acest scop).
Foarte probabil persoanele care obţin scoruri reduse la testul de decizie sunt puţin complexe cognitiv, şi recurg la o analiză nediferenţiată a situaţiilor problematice evitând, pe cât posibil, confruntarea cu aceste situaţii. Aplică adesea strategii generale şi euristici proprii fără a diferenţia acurat între situaţiile decizionale prin luarea în considerare a informaţiilor critice, care le diferenţiază. Foarte probabil, sunt persoane represive sau selectiv represive fata de informative.
Grupul investigat este compus din 2/3 femei, 1/3 bărbaţi, iar din totalul cursanţilor, ½ sunt sub 30 de ani şi ½ peste această vârstă, sensibil egal distribuiţi pe genuri;
Cum spuneam, testul grupează mai multe tipuri de sarcini decizionale standardizate, ce evaluează raţionalitatea decidentului. Dincolo de rezultatele corecte, care arată un nivel de capacitate decizională - mai ridicat sau mai scăzut - cel mai util demers, din perspectivă pedagogică, este acela de analiză a erorilor şi a mecanismului lor de producere. (Cu alte cuvinte, ce putem învăţa din această diagnoză şi din propriile erori.) Acesta este modul în care se poate afla cel mai cel mai bine cum suntem obişnuiţi să decidem. Consecinţa imediată este aceea că putem modifica obişnuinţele eronate şi le putem înlocui cu alte conduite decizionale, prin modificări la nivel cognitiv, atitudinal şi comportamental. Odată câştigate, noile abilităţi de analiză a premiselor deciziei, se integrează apoi, prin practică, la nivel aptitudinal şi cresc competenţa decizională a persoanei. Iată de ce este necesară o diagnoză calificată, urmată de o intervenţie pedagogică adecvată, dar şi de o atitudine proactivă a persoanei. Până la urmă, chiar este un “rafinament”, iar dacă este perceput şi practicat cu seriozitate şi deschidere, are valenţe foarte profitabile. Acesta este un demers concret de intervenţie la nivel aptitudinal, cu implicaţii în sfera competenţelor. Şi, pentru că toate aptitudinile sunt educabile în diferite grade, putem să ne dezvoltăm “pe parcursul întregii vieţi” şi să “învăţăm continuu”. Educabilitatea aptitudinilor este unul dintre pilonii pe care se sprijină cele două concepte de mai sus, în aducţia adulţilor şi, în general, în tot ce înseamnă educaţie.
Există patru mari categorii de erori decizionale tipice, care fac obiectul analizei: erori legate de evaluarea eronată a probabilităţii unei serii de evenimente, datorate unor generalizări prototipice, datorarte formulării alternativelor decizionale şi ambiguităţii informaţiei.
Probabilitatea de apariţie a unei serii de evenimente: la acest tip de sarcina 65% dintre femei si 54% dintre bărbaţi au răspuns corect; Cel puţin pentru lotul studiat, femeile ar fi sensibil mai buni decidenţi în cazul sarcinilor care implică alegeri între succesiuni de probabilităţi, cu variante echivalente. (Grupul de femei studiat, plasat ipotetic în situaţii analoge cu jocurile de noroc - saturate în acest tip de sarcină - ar avea, sensibil, un mai bun control decizional decât bărbaţii din acelaşi grup).
Un aspect pozitiv este acela că numai 3 persoane au ales varianta “nu mă pot decide”, ceea ce demonstrează o propensiune a majorităţii covârşitoare pentru luarea de decizii - corecte sau nu - fapt rar întâlnit în populaţia generală (non-antreprenori), la testarea cu acelaşi instrument.
Privind erorile legate de evaluarea eronată a probabilităţii unei serii de evenimente: dintre subiecţii care au răspuns eronat la această categorie de itemi, femeile au tendinţa de a alege varianta mai “randomizată”; deşi nu este corectă, “pare” cea mai probabilă. Aceasta este susţinută şi de răspunsurile la unul dintre itemi, unde numărul erorilor îl depăşeşte pe cel al răspunsurilor corecte: 2/3 dintre femei sunt manipulate de varianta “randomizată” (aparent cea mai probabilă) în proporţie sensibil egală cu bărbaţii. Cu alte cuvinte, chiar dacă nu înţeleg pe deplin mecanismul deciziei, li se pare că varianta cea mai apropiată de hazard ar fi mai probabil corectă.
Erorile datorate unor generalizări prototipice: de la bun început, numărul de femei care nu s-au putut decide este scăzut şi egal cu cel al bărbaţilor; apoi, numărul femeilor care răspund eronat este mai mare decât al bărbaţilor care fac acest tip de eroare. Dar, analizat din perspectiva compoziţiei lotului, femeile fiind mai multe, diferenţa aceasta nu este semnificativă. Un alt aspect este interesant, însă: în timp ce unii bărbaţi aleg diverse alternative de răspuns eronat, majoritatea femeilor greşesc la fel, adică aleg cea mai favorabilă alternativă pentru personajul dilemei prezentate în test. Rezultă, de aici, o diferenţă de gen în interpretarea informaţiei ce constituie premisa deciziei: anume că, femeile care iau decizii eronate, au tendinţa de a atribui, în interpretarea informaţiilor, propriile aspiraţii (un fel de infuzie de gândire pozitivă, de valorizare), chiar dacă „la rece”, acest plus de valoare nu rezultă de nicăieri, din informaţia relevantă pentru decizie. De asemenea, modul în care filtrează femeile informaţia de start este unul particular, denotă grija lor prototipică pentru sănătatea şi siguranţa celor din jur, motiv pentru care şi bagajul lor de „credinţe” şi clişee este mai bogat, imaginea prototipurilor din mintea lor fiind mult mai amplă, mai plină de detalii, dar şi de experienţe, de scenarii comportamentale asociate. Desigur, acest fapt le face mult mai grijulii decât majoritatea bărbaţilor, dar se şi pot pierde mai uşor în faţa prea multor detalii pe care le deţin la un moment dat, când se confruntă cu o situaţie decizională, pentru că au tendinţa de acţiona în conformitate cu toate detaliile pe care le cunosc, ignorând parţial sau total datele concrete ale problemei asupra căreia trebuie să decidă în acel moment. Dacă luăm ca exemplu o situaţie de urgenţă medicală, decidentul competent pune mâna pe telefon şi solicită ajutor specializat, după care, dacă are cunoştinţe, condiţii, practici adecvate, încearcă să ajute cu ce poate. De cealaltă parte, majoritatea celor care operează cu clişee şi prototipuri procesează o mulţime de detalii ale pacientului (de vârstă, patologie, greutate, etc.), îşi exercită eventual experienţa proprie în a acorda îngrijiri, pierzând timp preţios.
Generalizările prototipice duc la interpretări ale informaţiei de start, dar nu se opresc aici: ele se transformă în acte ale persoanelor (decizia de a vorbi ceva sau altceva, sau de a tăcea, de a acţiona într-un anume fel sau altul, sau de a nu se implica). Ceea ce persoana decidentă adaugă la datele de start ale problemei decizionale, sunt elemente de prototip, ce provin din cultura şi mentalitatea ei. Dacă, de exemplu, se vorbeşte despre un bărbat că are doi copii, pe care-i iubeşte, mintea unora dintre noi va mai adăuga şi că este căsătorit (un prototip deci), deşi informaţia de start este că lotul de persoane din care face parte respectivul este compus, în mod covârşitor din necăsătoriţi. Aceasta ar fi, de fapt, relevant şi ar trebui să ne arate că probabilitatea cea mai mare este ca persoana să fie necăsătorită. Un decident manipulat de clişee şi prototipuri, va ignora acest ultim segment de informaţie şi, eventual, îl va întreba pe respectivul: „cu ce se ocupă soţia dvs.?”.
Privind erorile datorate formulării alternativelor decizionale: prezentarea a două alternative decizionale echivalente, care diferă doar prin modul în care sunt formulate în termeni de câştig, pozitivi sau de pierdere, adică negativi, operează în mintea decidentului apelul la filtrul emoţional. Dacă prima alternativă determină respingerea riscului, cea de-a doua amorsează propensiunea pentru risc. Gândiţi-vă cum reacţionaţi la mesajele din e-mail, ce se termină cu formularea: „dacă trimiţi acest mesaj la 10 persoane, o să ai nu ştiu ce avantaj, dar dacă-l ştergi, vei avea 10 ani de ghinion, etc).
Desigur, acest tip de problemă decizională este o copilărie, dar reflectă destul de bine tipul de formulare diferită a alternativelor care, în realitate, sunt echivalente (adică, ori faci una, ori faci alta, nu se întâmplă nimic). La sarcinile de acst tip ale testului decizional, din nou, femeile care răspund în mod eronat, aleg o alternativă ce respinge riscul, în timp ce bărbaţii ce răspund eronat aleg varianta care amorsează riscul. Ambele variante de decizie sunt eronate, pentru că sunt echivalente, dar aici nu se pune problema dacă bărbaţii sau femeile au răspuns corect, ci în baza cărui raţionament au decis eronat. La acest parametru decizional, femeile şi bărbaţii care au răspuns corect sunt reprezentaţi în proporţii egale, dar majoritatea lotului a răspuns eronat la acest tip de sarcină. Este important de subliniat că formularea: femeile au un răspuns emoţional şi din cauza asta nu pot lua decizii corecte, este eronată. În realitate, nu toate femeile au răspuns eronat, ci şi tot atâţia bărbaţi, doar că forma erorii este diferită. Tot în realitate, şi o parte dintre bărbaţi iau decizii eronate, bazat tot pe o reacţie emoţională, doar că ei se orientează preponderent spre confruntarea cu riscul, pe când majoritatea femeilor spre evitarea riscului.
Erorile datorate ambiguităţii informaţiei evidenţiază o situaţie în care se încalcă principiile teoriei utilităţii aşteptate. Aici, decidentul are un disconfort legat de lipsa de informaţii în luarea de decizii. La acest parametru, femeile şi bărbaţii fac aproximativ acelaşi tip de erori. Dincolo de răspunsurile corecte înregistrate la acest tip de sarcină, erorile sunt distribuite aproximativ egal între cele două categorii, tocmai pentru că tipul de sarcină decizională nu conţine elemente emoţionale. Cu alte cuvinte, acolo unde nu sunt în joc premise cu implicaţii emoţionale, nu există diferenţe de gen în luarea de decizii.
În alte situaţii, unde eceste diferenţe de gen există, ele se văd numai la analiza erorilor şi nu decurg din răspunsurile corecte.În această ordine de idei, la ce-ar fi utilă psihologia dacă n-ar analiza erori? Este un beneficiu să poţi să afli cât greşeşti, „pe ce te bazezi” când faci eroarea, să înţelegi cum se produce ea şi ce consecinţe are: aşa, ai toate şansele să poţi corecta întregul traseu, poţi reînvăţa corect întregul demers şi poţi modifica un mod precar de reacţie şi conduită (cu sprijin calificat la început, iar apoi autonom). Aceasta este ceea ce numim intervenţie psihopedagogică şi acestui scop îi sunt subordonate activităţile pe care le-am desfăşurat în acest curs. Mai rămâne ca fiecare să contribuie cu propriul efort la această remodelare, acolo unde ea este necesară.
Departe de a se fi încheiat, analiza este mult mai amplă şi cu atât mai interesantă, cu cât cei ce au beneficiat de ea pot opera modificări în propriul stil decizional, care este cheia de boltă a evoluţiei personalităţii umane: indiferent în ce condiţii trebuie să evolueze, viaţa omului este rodul deciziilor pe care le ia continuu.
În ediţiile viitoare, vă vor fi prezentate şi alte modalităţi de diagnoză şi intervenţie, aplicate în sprijinul dezvoltării personale. Până atunci, succes în tot ce faceţi şi... decizii înţelepte!