Revista Antreprenoriat Transilvan
Desculţe, sau pe tocuri?
Desigur, şi desculţe, şi pe tocuri, femeile au fost şi sunt o forţă. Şi asta nu numai pentru că reprezintă mai mult de jumătate din populaţia lumii, ci pentru o serie de abilităţi - un echipament cu reglaj fin ce nuanţează tot ce atinge şi face ca viaţa, de-a lungul ei, să fie şi altfel decât „alb şi negru”. Mamă, soţie, amantă, regină sau sclavă, femeia a exercitat o influenţă uriaşă în istorie, chiar dacă prezenţa ei a fost discretă sau i-au fost negate contribuţiile. Capacitatea ei de influenţă s-a manifestat continuu, chiar şi de pe poziţii în care nu avea voie să vorbească. Influenţa discretă a femeii în luarea deciziilor a făcut, adesea diferenţa între mărirea şi căderea imperiilor cucerite şi conduse de bărbaţi.
În evoluţia societăţii, de la matriarhat încoace, în general, femeia a avut o poziţie secundară în planul marilor decizii, fapt care a condus la un tip special de adaptare şi de rafinare a complexului feminin, la o construcţie personală capabilă de adaptare în cele mai nebănuite dimensiuni ale vieţii şi la o flexibilitate remarcabilă în societate.
Purtătoare a capitalului afectiv, responsabilă de exercitarea lui în plan familial, transmiţătoare de valori, conduite, tradiţii şi artizan al modului de viaţă, femeia şi-a dezvoltat în timp, asociat acestor roluri, abilităţi remarcabile de negociere şi de mediere, cu impact uriaş în societate. Resursele de empatie, compasiune, toleranţa şi înţelegerea multidimensională a nevoilor familiei şi societăţii, nu sunt numai diferenţe de gen, ci şi resurse de mare valoare în societate, încă prea puţin exploatate. Nu întâmplător, sectorul educaţional, de asistenţă socială şi de sănătate sunt deservite majoritar - la nivel executiv în cea mai mare parte - de femei.
Percepţia socială conform căreia femeia care creşte copii nu produce nimic este una demult depăşită în ţările avansate, dar supraapreciată în altele. Pe de altă parte, complexitatea de rol a femeii este foarte mare în zilele noastre, aducând cu sine o serie de distorsiuni cu impact demografic remarcabil. Adesea, femeile educate, de carieră, cele cu nivel de aspiraţie ridicat, care se luptă pentru poziţii de vârf în societate, îşi amână, refuză sau îşi subsumează celelalte roluri naturale, în favoarea acestui deziderat. Aşa se face că devin mame mai târziu, fac un singur copil sau maximum doi, constituie relaţii parteneriale şi de cuplu cu o coloratură mai specială, iar la nivel decizional se impun de pe cu totul alte coordonate faţă de media populaţiei feminine.
Majoritatea femeilor sunt buni executanţi, dar la fel de buni decidenţi, doar că pentru populaţia generală feminină, acest parametru trebuie apreciat în legătură cu acele roluri pe care le au femeile în mod tradiţional.
Femeile antreprenor sunt puţin altfel. Situaţia de femeie antreprenor presupune adăugarea unui rol mai special, care face ca lucrurile să se nuanţeze: dacă la antreprenorii consacraţi, validaţi de mediul economic s-a constatat o capacitate de decizie peste media populaţiei, mi ales la nivel logico-matematic, la femeile-antreprenor au fost înregistrate unele diferenţe de gen în modul de luare a deciziei. Asta nu înseamnă că ele iau decizii mai prost decât bărbaţii, ci că le iau altfel: atât cele care îşi amână decizia (deşi cunosc exact care ar fi cea corectă), cât şi cele care iau decizii aparent eronate, se bazează (în cele mai multe cazuri) pe considerente de natură socială sau cu impact asupra oamenilor. Cel mai adesea, decidentele feminine sunt apreciate negativ la acest capitol, dar studiile demonstrează o mult mai mare acurateţe în fundamentare, în suplimentul de opinii pe care-l aduc în argumentaţie.
Deşi diferenţele de gen operează asupra opiniilor *, aceste deosebiri nu se situează numai la acest nivel când e vorba de antreprenorii femei/bărbaţi: relevanţă are modul în care se construieşte opinia, mai ales pentru consecinţele pe care le produce în plan decizional, unde s-ar presupune că ar trebui să existe diferenţe de gen serioase între cele două categorii.
Astfel, diferenţele de opinie dintre genuri, pot determina stiluri decizionale diferite ca nuanţă sau chiar ca substanţă. Dat fiind că opinia are o oarecare „doză” de automatizare, acţionează, adesea, ca un scenariu pre-format. Opinia este supusă, însă, influenţei sociale şi sancţionată de grup, astfel încât, premisele decizionale pot fi manipulate.
Principalele surse de manipulare în luarea de decizii pentru femeile-antreprenor sunt cele situate la interferenţa cu o serie de roluri naturale. Aici se identifică un punct de diferenţă de gen, în care femeile amână decizia sau iau, cu bună-ştiinţă, o decizie opusă calcului logico-matematic.
*Termenul de opinie poate fi înţeles în mai multe perspective, fie ca o declaraţie neargumentată, ca un punct de vedere - asupra unui anume obiect, proprietate, relaţie, eveniment, sau atribuire de valoare -fie ca afirmaţie argumentată a unui specialist care îşi foloseşte competenţa pentru a descrie sau determina, o anume stare de lucruri într-un interval oarecare al acţiunii sau cunoaşterii umane.
La acest capitol - al opiniilor, credinţelor, atribuirilor sociale - se pot înregistra erorile (şi nimeni nu este scutit, indiferent de gen) la mai multe niveluri:
- de percepţie: datele de start (de opinie) în luarea deciziei sunt percepute eronat, ignorate sau manipulate; la acest nivel, diferenţa de gen se poate observa prin faptul că, în majoritate, femeile sunt mai analitice în problematica legată de rolurile lor naturale şi nu ignoră detaliile acestui tip de premise decizionale, aşa cum ar putea fi constată o tendinţă a bărbaţilor în poziţii similare; (femeile alocă resurse preatenţionale unor categorii de stimuli, cu impact socio-afectiv, un soi de automatism)
- de judecată : în timp ce femeile îşi flexibilizează argumentaţia, acceptând puncte de vedere alternative, o mare parte a bărbaţilor decidenţi continuă să perceapă, şi ei, diferit lucrurile, dar consideră că nu se poate ca o majoritate să fie în eroare;
- de acţiune: mai multe femei decât bărbaţi îşi menţin percepţia şi judecata (argumentaţia), însă temându-se de consecinţe (de exemplu crearea unei imagini negative) se conformează şi se declară de acord cu grupul.
Toate aceste deosebiri de gen ar putea fi considerate „de nuanţă” şi nesemnificative, dar dacă sunt privitela nivel de rol - asociat decidentului, ca persoană pe o poziţie de vârf, care operează continuu în acest stil decizional - se poate desemna o tendinţă, o sumă de consecinţe ce definesc un întreg mod de viaţă organizaţională. Nu vom comenta dacă stilul decizional al unuia sau celuilalt gen este mai mult sau mai puţin corect, pentru că realitatea le sancţionează oricum. Importantă este, însă, necesitatea utilizării potenţialului de gen al femeii cu cel al bărbaţilor: femeile - asociat rolurilor sale naturale - sunt utile în construirea premiselor decizionale, iar bărbaţii mai ales în etapa judecăţii şi mai ales a acţiunii. Cunoscând această nuanţă diferenţiatoare care s-ar putea să nu se manifeste în toate cazurile, dar care există şi operează ideea de complementaritate a stilurilor decizionale este profitabilă pentru ambele genuri, în egală măsură. Desigur, stilul decizional complementar poate fi deprins, antrenat, dar exercitarea lui în mod continuu ar presupune o abordare ”nenaturală”, care erodează. El nu există în realitate la aceeaşi persoană, decât în situaţii punctuale, şi este trăit de către decident cu un oarecare disconfort, adesea inconştient.
Femeia modernă nu este numai stăpâna casei sale, ci şi angajat sau antreprenor, soţie şi mamă o multitudine de roluri sociale, pe care le joaca zilnic şi care îi oferă multiple satisfacţii, dar şi riscul de a eşua în multiple planuri. Dar dacă are un eşec pe un plan, pare că poate compensa în altele, ceea ce ar putea conduce la impresia eronată că femeile suportă mai uşor conflictele de rol cu care se confruntă, pentru că este în natura lor să opereze cu ele, din totdeauna. Studii longitudinale, arată însă că, în comparaţie cu anii 60-70, rata depresiei la femei a atins cote semnificativ crescute. Femeile moderne se confruntă cu depresii mult mai des decât predecesoarele lor de acum 35 de ani. De fapt, în momentul în care femeile au început să-şi câştige drepturile, s-au confruntat şi cu reversul medaliei. Datele studiului au fost furnizate de University of Pennsylvania's Wharton School şi par să evidenţieze faptul că această eroziune a început în urmă cu 35 de ani.
Antreprenoarele, însă, ca şi categorie, se comportă diferit în raport cu rata depresiei, având o situaţie şi mai complexă: setate fiind preponderent pe atingerea succesului şi nu pe evitarea eşecului, ele au tendinţa de a se impune ca decidenţi în mai toate rolurile pe care le joacă în societate şi în familie, motiv pentru care, un cortegiu întreg de consecinţe vin să le coloreze viaţa, atât lor, cât şi celor apropiaţi, familie, subordonaţi, etc. Femeile obişnuite - care împart decizia cu bărbaţii, prin convenţii ce satisfac rolul natural al fiecăruia, ajungând la un modus-vivendi centrat pe familie - reuşesc să trăiască în relativă armonie, fiind mai puţin expuse depresiei. Spre deosebire de acestea, multe dintre femeile-antreprenor - cel mai adesea titrate - ajung la conflicte relaţionale: sunt percepute ca soţii/mame autoritare, ce iau măsuri radicale, că sunt prea exigente cu cei din jur, că formulează aşteptări prea mari la adresa propriilor copii, etc. Până la un punct, toate aceste lucruri sunt reale şi pot fi chiar adevărate, dar ceea ce contează este dacă ele sunt valabile la un nivel semnificativ statistic, la toată categoria. Acest portret poate fi, la fel de bine, o distorsiune de interpretare, dacă nu are suport ştiinţific.
Cert, însă, este faptul că femeile din zilele noastre, purtătoare de multiple roluri, adesea cu educaţie superioară, fac mai des depresii decât predecesoarele lor, acum 35 de ani, dar femeile-antreprenor fac excepţie.
Cu alte cuvinte:
- “depresia nu poartă tocuri şi nici servietă-diplomat”,
- numai rareori umblă desculţă
- are diplomă, un loc de muncă prost ales, dar călduţ şi e cam ... comodă
O primă explicaţie pentru faptul că femeile-antreprenor fac foarte rar depresie, ar fi aceea că ele sunt harnice, active, că uzează de tehnici eficiente în rezolvarea de probleme, dar şi de o atitudine combativă şi orientată rezolutiv, precum şi o raţionalitate ridicată în decizii. Probabil de aceea sunt catalogate ca fiind mai „reci”, mai incisive şi mai puţin clemente. Acest gen de atitudine activă şi combativă le dă control asupra propriei vieţi, fapt opus premiselor instalării depresiei. La urma urmei, ce-am alege, dacă s-ar putea pune problema astfel: o mamă / soţie autoritară, sau una depresivă? Dacă prima rezolvă probleme şi face bani, a doua produce probleme şi generează nevoi suplimentare. La limită şi, cinic spus, n-ar fi mai bine fii bogat şi sănătos, decât sărac şi bolnav?
Modul în care sunt structurate atitudinile femeilor antreprenor faţă de viaţă, în general şi faţă de afacere în special, constituie obiect de controversă şi capătă tot felul de explicaţii, mai mult sau mai puţin ştiinţifice. Este clar că între genuri există diferenţe fundamentale, de ordin biologic, privind forţa fizică şi predispoziţii pentru roluri naturale diferite, dar dincolo de acestea, au fost studiate, în mare măsură, trăsăturile psihice, implicate în diferenţele de gen, iar cele ce urmează explică o parte din resorturile ce activează tipoplogia atitudinală a femeilor antreprenor.
În urma unui studiu, derulat de Donald L. Sexton, (College of Administrative Sciences, Ohio State University), vin unele clarificări privind diferenţele reale de gen între femeile şi bărbaţii antreprenori. Vestea bună este că unele diferenţe există. Mai puţin pozitiv, aceste diferenţe sunt supra-utilizate ca bază pentru stereotipurile de gen (cel puţin în SUA).
Creşterea numărului femeilor antreprenor în Statele Unite a fost acompaniată de o creştere în domeniul cercetării academice, referitoare la activităţile lor. Studiile publicate pe antreprenori de sex feminin sunt, în general, studii psihologice şi demografice asupra obstacolelor percepute în start-up. Aceste cercetări au dat naştere la percepţia că, deşi antreprenorii de sex masculin şi feminin posedă performanţe socio-economice similare, proprietarii-femei au fost supuşi unor discriminări de gen. (Mai recent, prin alte demersuri de cercetare, s-a adresat întrebarea: "Este femeia obiectul de discriminare sau este tipul de afacere pe care ea tinde să-o iniţieze?" (Posibilitatea incriminării factorului concurenţial nu este de neglijat, iar aviditatea de supremaţie în piaţă poate antrena orice tip de manifestare, inclusiv tehnici de lezare a imaginii, care au ca instrument, adesea, stereotipurile, inclusiv cel de gen).
Studiile au arătat ca atât femeile, cât şi bărbaţii au caracteristicile necesare pentru performanţă şi eficacitate. Cu toate acestea, atitudinile negative faţă de femei încă mai persistă. Analizele au găsit mai multe asemănări între cele două grupuri, dar rămâne încă prezent un decalaj între trăsăturile reale ale proprietarilor de afaceri şi percepţia asupra femeilor antreprenor. Acest decalaj este şi mai important atunci când ne referim la impactul trăsăturilor privind alegerile profesionale (cum ar fi şi opţiunea pentru o carieră antreprenorială, sau/şi tipul de afacere pe care vor ei/ele s-o iniţieze).
A fost bine stabilită utilitatea modelului trăsături psihologice / aptitudinale, ca predispoziţie de a iniţia o afacere, de a opera o alegere profesională, în general. În studiul de mai jos, au fost măsurate si testate - pentru evidenţierea de diferenţe semnificative - caracteristicile psihologice ale femeilor şi bărbaţilor antreprenori, orientaţi spre creştere.
Un lot de 105 femei proprietari de afaceri, situate în primii 10% în top cu privire la vânzări şi număr de angajaţi, au fost comparate cu cele ale proprietarilor de afaceri similari, de sex masculin. Nu există diferenţe semnificative pe cinci din cele nouă trăsături care au fost măsurate: femeile au scoruri semnificativ mai mici pe trăsături legate de nivelul de energie şi de risc, precum şi scoruri semnificativ mai mari la trăsăturile legate de autonomie şi schimbare. Aceste scoruri arată că femeile antreprenor sunt mai puţin dispuse decât antreprenorii de sex masculin să se implice în situaţii cu rezultate incerte (riscante) şi au un nivel mai scăzut de rezistenţă (sau de energie) necesară menţinerii unei afaceri orientate spre creştere.
Scorurile semnificativ mai mari ale femeilor antreprenor - la trăsăturile asociate cu autonomia şi schimbarea - infirmă direct percepţia că femeile ar fi mai puţin dotate în acest sens, aşa cum s-a constatat în studii anterioare. În plus, lipsa unei diferenţe semnificative asupra trăsăturilor legate de abilităţile sociale şi de suportivitate socială şi afectivă între cele două grupuri, contrazice "afectivitatea" ca etichetă adesea atribuită femeilor. Cu toate că implicarea acestui parametru în procesul decizional al femeii nu poate fi negat (el este ataşat rolului natural), faptele şi performanţele nu arată diferenţe între cele două categorii. Cu alte cuvinte, femeile iau decizii la fel de tranşante, ca şi bărbaţii, doar că în procesul lor decizional s-ar putea să fie mai intens procesate informaţiile de natură socio-afectivă. Este foarte posibil că, în materie de implicaţii sociale şi afective, femeile decid având conştiinţa unui risc calculat, asumat şi, probabil, au şi soluţii alternative, iar prestaţia logico-matematică a deciziei nu este cu nimic mai prejos decât cea a bărbaţilor (ci, eventual mai complexă), dar echivalentă cu a acestora ca eficienţă.
Acest studiu mai arată că înclinaţiile psihologice ale întreprinzătorilor de sex feminin şi masculin sunt mai mult asemănătoare decât diferite. Cu toate că există o serie de diferenţe, ele nu ar fi de aşteptat să afecteze capacitatea persoanei - indiferent de gen - de a gestiona o companie în creştere. Prin urmare, există trăsături psihologice de gen legate de diferenţele în conducere, dar acestea nu sunt atât de zdrobitor de mari, încât să justifice stereotipuri de gen în materie de antreprenoriat sau/şi administrare a afacerilor.
În altă ordine de idei, conform unor statistici naţionale şi europene, situaţia antreprenoarelor are câteva particularităţi:
- Comparativ cu întreprinzătorii bărbaţi, femeile dispun de mai puţine modele antreprenoriale care sa le inspire, cu toate că 35% din top managementul românesc este reprezentat de femei, comparativ cu doar 9,7% politiciene în Parlamentul României sau o singură femeie-ministru în Guvern.
- Afacerile iniţiate de femei au dimensiuni mai mici decât cele iniţiate de bărbaţi cu cât dimensiunea afacerii creşte, cu atât numărul femeilor-manager scade.
- Firmele antreprenoarelor cresc mai repede decât cele infinitate de bărbaţi.
- In anul 2008, predominant a fost antreprenoriatul masculin, numărul bărbaţilor implicaţi în activităţi antreprenoriale fiind mai mare decât cel al femeilor în toate regiunile ţării.
- Cei mai mulţi antreprenori (bărbaţi sau femei) provin din zona capitalei.
- Cel mai mic grad de implicare în activităţi antreprenoriale se înregistrează în regiunile Sud-Vest şi Nord-Vest.
- Proporţia femeilor antreprenori potenţiali (care nu au încă o afacere proprie, dar sunt implicate în activităţi premergătoare demarării afacerii, fără să obţină vreun câştig monetar de pe urma lor) o depăşeşte pe cea a bărbaţilor în toate regiunile ţării.
- Prezenţa exemplelor antreprenoriale feminine în cercuri sociale poate acţiona ca un stimul pentru antreprenoriatul feminin în regiunea respectivă.
- Cea mai mare motivaţie a femeilor este aceea de a-şi creşte calitatea vieţii, urmată de posibilitatea de a câştiga bani şi de cea de realizare pe plan personal.
Dar de departe, cel mai grav aspect, al problematicii antreprenoarelor este cel al lipsei modelelor, care nu este doar o problemă a acestei categorii. Comunismul a lăsat o prăpastie: modelele antreprenoriale din perioada interbelică au murit, la propriu şi sunt îngropate.
Noua tradiţie antreprenorială încă nu are atributele unei tradiţii adevărate, fiind foarte tânără. Născută în 1990, Noua Tradiţie Antreprenorială seamănă mai mult cu o fetişcană de la ţară, care aspiră să devină „modelă”. Să sperăm că doamnele antreprenoare o vor învăţa, la timp, să umble pe tocuri, iar domnii antreprenori o vor invita la dans! Cu alte cuvinte, dacă vrem să avem modele, ar fi bine să începem să ni le facem singuri, pentru că datele privind tinerii antreprenori la acest capitol sunt alarmante.
Dintr-un studiu de monitorizare a studenţilor care iniţiază afaceri - studiu care a început în 2003 şi continuă şi în prezent rezultă date dramatice, privind raportarea la modele antreprenoriale de succes: am constatat că numai 7% dintre tinerii antreprenori identifică modele antreprenoriale pozitive; 27% nu identifică deloc modele pozitive în societate, au modele eronate‚ fals-pozitive sau nerealiste, iar 66% nu sunt interesaţi de modele şi nici nu au noţiunea de model, ca utilitate. Mai mult, acest parametru se menţine constant, la acelaşi nivel, indiferent de stadiul de evoluţie al companiei fie că este vorba de novici - la nivel de intenţie de afaceri - sau “avansaţi”, cu experienţă de funcţionare de 2-4 ani.
Acest indicator desemnează o carenţă importantă de modele în proximitate, modele de oameni concreţi, cunoscuţi şi recognoscibili, cu performanţe ridicate, în condiţii de onestitate şi transparenţă. Masivele acuzaţii de fraudă, vehiculate în mass-media la adresa diverşilor agenţi economici privaţi diseminează etichete mai degrabă peiorative pe calitatea de antreprenor, în codiţiile în care aceealeaşi canale media promovează notorietatea şi impostura, în locul valorii. În aceste condiţii, marea majoritate a antreprenorilor - oameni cinstiţi şi cu demnitate (iar unii dintre ei chiar foarte performanţi) - preferă anonimatul, pentru a nu cădea victime unor percepţii sociale distorsionate, unor stereotipuri care să-i catalogheze negativ şi să-i discrediteze. Ceea ce este mai grav, este că necesitatea modelelor nu este nici măcar valorizată de 2/3 din tinerii investigaţi, denotând trăsături anomice ale categoriei şi ale societăţii, în general, unde carenţele „solidarităţii organice" sunt vizibile cu ochiul liber. Mai mult, acest lucru este grav pentru că se petrece la persoane în curs de instruire, la nivel superior şi arată grave carenţe în sistemul de valori al societăţii şi în cultura antreprenorială, în general.
Consecinţa acestor constatări conduce către nevoia dezvoltării de programe educaţionale masiv saturate în elemente de cultură antreprenorială, care să cuprindă module consistente de dezvoltare personală şi de construcţie a unei întregi filosofii şi sistem de valori privind antreprenoriatul începând cu jocurile din grădiniţă şi până la în cele mai avansate şcoli de afaceri. Iar dacă sistemul de educaţie îşi propune ceva cu adevărat profitabil pentru dezvoltare durabilă, ar trebui să aducă în sânul său pe cei mai buni profesionişti, însărcinaţi cu predarea antreprenoriatului. Disciplina se predă, absolvenţilor le sunt certificate competenţe antreprenoriale, alături de celelalte competenţe transversale, dar când ajung să-şi facă o afacere, le sunt necesari 3-5 ani pentru a conştientiza că au nevoie de formare, că s-au aruncat cu capul înainte.
Valorizarea şi cultivarea acestor categorii - de tineri şi de femei antreprenori - sunt imperios necesare la nivel social, în plan intern şi internaţional, din cel puţin două suite de motive.
Pe de o parte, numeroşi specialişti afirmă că tendinţele la nivel mondial arată că viitoarea mare putere nu va fi China sau India, ci femeile. Un studiu al Băncii Mondiale la care au participat 12.000 de femei din 22 de ţări a arătat că “femeile vor fi motorul cel mai puternic în reluarea creşterii economice mondiale”.
- Pentru că femeile au fost mai puţin afectate de criză decât bărbaţii. (Atât in UE-27, cât şi în SUA, rata şomajului în rândul femeilor este mai mică decât cea în rândul bărbaţilor.
- Sectoarele construcţiilor şi ale industriei sunt dominate de forţa de munca masculină, iar aceste sectoare au fost cele mai afectate de criză.
- Pentru că veniturile lor vor creşte cu 5 trilioane de dolari în următorii cinci ani (sursa Boston Consulting Group).
- Pentru că reprezintă o “piaţă emergentă”, cu un potenţial ridicat de educaţie, ambiţie, ingeniozitate.
- Pentru ca femeile consumă mai puţini carburanţi, mai puţin alcool şi economisesc mai mult.
- Pentru ca statutul de întreprinzător al femeilor are triple consecinţe benefice:
- Creşterea veniturilor personale si reducerea gradului de sărăcie;
- Creşterea gradului de educaţie şi sănătate al membrilor familiei prin investiţii în aceste două priorităţi;
- Creşterea taxelor colectate la bugetul de stat (femeile nu ignoră acest risc atât de mult ca bărbaţii) .
- Pentru că orice investiţie actuală în potenţialul antreprenorial al femeilor reprezintă o investiţie în capitalul uman al generaţiilor următoare (efect de multiplicare).
- Pentru că femeile au un comportament mai înclinat spre responsabilitatea socială.
- Pentru ca femeile antreprenor pot genera creşterea flexibilităţii pe piaţa muncii prin acordarea de joburi part-time si cu program flexibil (concordant cu tendinţele naturale de rol).
- Pentru că ele pot dezvolta un model feminin de întreprindere bazat pe riscuri moderate/prudenţă şi colaborare, care ia în considerare şi valorile sociale, alături de obţinerea de profit.
- Pentru ca au o viziune pe termen lung asupra veniturilor, motiv pentru care işi vor fundamenta temeinic decizia de investiţie.
- Pentru că, fiind cei mai mari consumatori de pe piaţă, creşterea încrederii în deschiderea unei afaceri, alimentează creşterea încrederii în revenirea economiei.
Pe de altă parte, este imperios necesară sprijinirea femeilor şi a tinerilor antreprenori pentru a preveni demobilizarea şi abandonul viitoarei pături mijlocii a societăţii. Acest abandon, odată instalat la antreprenorul român este, de cele mai multe ori, ireversibil, spre deosebire de cel american, dispus oricând să-şi deschidă o nouă afacere, după ce a eşuat sau abandonat una. Acest aspect, al renunţării românilor nu ţine de criza economică, ci de mentalitatea societăţii în care a crescut şi evoluează, de modul în care este valorizată şi reflectată contribuţia antreprenorilor în societate.
O răsturnare a abordării belicoase a imaginii antreprenorului este necesar a fi operată în stil chirurgical şi de maximă urgenţă, începând cu decidenţii guvernamentali şi formatorii de opinie şi terminând cu cetăţeanul de rând, care-şi primeşte pensia din contribuţiile firmelor către buget, stând degeaba şi aşteptând să vină Guvernul să-i cureţe şanţul dar şi criticând ascuţit şi iresponsabil pe buticarul din colţ, că i-a concediat nepoata, „care n-a furat decât o pâine şi nişte salam”.
Nu ne putem permite, ca societate, „să le dăm ţepe” antreprenorilor, pentru că s-ar putea ca ei să nu mai vrea să-şi revină. Iar dacă vom continua aşa, ne vor muri nepoţii de foame, într-o ţară obscură şi fără viitor, cu servicii medicale fără medici, populată de pensionari fără pensii, ai căror nepoţi nu vorbesc româneşte, şi cu dascăli trişti, care demult nu vor mai fi avut cui să predea abecedarul !
Acesta este un scenariu cam sumbru, dar, dacă el are măcar o doză cât de mică de probabilitate,
Doamnelor, poate că este momentul să vă urcaţi pe tocuri !