ASIC

Revista Antreprenoriat Transilvan

• Publicatia 3/2010
• Opinii

Antreprenoriatul, o experienţă trăită

Convenim toţi, ca şi comunitate, ce încercăm să fim, să facem sau să avem. E important să facem ceea ce spunem. Când ceea ce vrem cu adevărat este unirea/parteneriatul pentru succes economic armonios, observăm ce facem acum, evaluăm foarte clar ceea ce nu funcţionează pentru a ne aduce experienţa antreprenorială pe care o căutăm, apoi alegem comportamentul care într-adevăr funcţionează. Un lucru e bun sau rău după cum funcţionează sau nu funcţionează, pentru a produce rezultatul pe care-l dorim. Viaţa funcţionează într-un anumit fel care îi permite evoluţia continuă. Prin adaptabilitate viaţa selectează aspecte sau funcţii care permit auto-susţinerea, adaptându-şi funcţionalitatea. Important este ca să facem să funcţioneze ceea ce nu funcţionează, prin corecţii, în acord cu legile universale, mai puţin cu construcţiile noastre mentale aflate uneori în dezacord cu ecosistemul din care facem parte. Când totul este clar, se aplică firesc ajustarea comportamentului, în timp ce consecinţele sunt o parte a procesului (prin consecinţele constatate se ajunge la necesitatea adaptării comportamentului). Putem privi realitatea într-un mod nou. Observăm că evoluăm pe o direcţie pe care o alegem conştient/responsabil, ne adaptăm şi schimbăm regulile pe măsură ce înaintăm. Avem nevoie de un nou set de reguli funcţionale, pentru a putea trăi experienţa umană/antreprenorială aleasă. Frecvent reclamăm proprietatea (construcţie/ficţiune temporară mentală, convenţie socială) asupra propriului corp, asupra partenerului şi copiilor, asupra pământului etc. În realitate suntem nişte administratori care caută să aibă mare grijă de ceea ce li s-a dat în administrare. Sunt ale noastre pentru un timp, doar ca să le păstrăm cu grijă. Acest gând este funcţional, durabil. Lucrurile pot fi în posesia noastră, dar ele nu sunt posesiunile noastre. Ca regulă, din experienţa proprietăţii nu rezultă siguranţa, auto-susţinerea şi mulţumirea. Totuşi, ideea persistă. Uneori credem că proprietatea ne dă drepturi pe care nu le avem în mod intrinsec.

UNELTE ALE AGENŢILOR SCHIMBĂRII

Procesul schimbării include aplicaţii practice în viaţa noastră de fiecare zi. Toate cunoştinţele sunt doar teorie până când nu luăm câte ceva din ele şi le folosim într-un fel sau altul în viaţa noastră. Frecvent credem că ne aflăm în trecut, în ziua de ieri, şi astfel creăm în mod continuu o realitate în stilul de ieri, deşi suntem în ziua de azi. Putem să folosim „uneltele-daruri din dotarea de azi” şi să aflăm care ne sunt utile azi - ca adevăraţi cocreatori entuziasmaţi ai realităţii.

Exista trei unelte ale agenţilor schimbării. Când ne mutăm, şi ne adaptăm, din câmpul dualităţii în câmpul trialităţii, constatăm că există o conectare mai puternică cu întregul din care facem parte; lumina, întunericul şi griul (cenuşiul) dintre ele sunt combinate.

Uneltele trialităţii agenţilor schimbării, folosibile în orice moment

• Mai întâi, ne schimbăm percepţia. Daca învăţăm să ne uităm la ceva în mod diferit, schimbăm acel aspect/lucru într-o clipă.
• Percepţia noastră determină realitatea noastră. Aceasta cunoaştere singură ne conduce în starea de mâine, unde vom determina realitatea proprie. Dacă avem vreo dificultate, de exemplu ceva către care ne îndreptăm mereu şi simţim că nu se întâmpla nimic, poate ne întrebăm dacă este un fel lege care ne determina să ne lovim capul de acelaşi perete. Uneori acest lucru este adevărat, pentru că am ales să învăţăm aceste lecţii ale vieţii. Dar există alte momente în care ne-am ales circumstanţe doar, pentru a putea schimba realitatea şi de a învăţa să privim dintr-o altă perspectivă. În momentul în care ne oprim din ceea ce facem, în care păşim în afara realităţii şi percepţiei noastre şi le privim din alt unghi, în mod instantaneu schimbăm realitatea însăşi. Apoi, doar păşim înapoi în realitate şi aducem percepţia cu noi, pentru că aceasta este o unealtă antreprenorială a schimbării realităţii.
• Partea a doua constă în a ne schimba realitatea noastră.
• Partea a treia constă în a ne schimba dimensiunile, în a constata că suntem fiinţe multidimensionale şi a ne manifesta în noile dimensiuni percepute.

Aceste trei unelte ale trialităţii devin mai importante când continuăm să experimentăm această nemulţumire creatoare, căci ea este cea care ne împinge în această acţiune.

NOUA PARADIGMĂ

Putem:

• să îi ajutăm pe alţii sa-si schimbe realităţile lor, fiind acolo unde apare oportunitatea - cu informaţiile pregătite.

• să lăsăm nemulţumirea creatoare să ne motiveze, să fie forţa, vântul/impulsul din spatele nostru. Uneori vrem să ştim în mod exact “Încotro mă îndreptăm?... Cum arată drumul/finalul?... Ce am de făcut aici?...” Realitatea constă în a ne exprima ca şi co-creatori, creându-ne propria cale.

TOATE SCHIMBĂRILE DUC SPRE PERFECŢIONARE

Pe drumul vieţii noastre există multe uşi care merg în diferite direcţii. Găsirea uşilor ne ajută să găsim calea potrivită - şi toate uşile ne duc pe o cale potrivită, spre pasiunea noastră, într-un fel sau altul. Toate schimbările duc spre ceva mai bun, chiar dacă nu credem asta atunci când ne aflăm în mijlocul schimbării.

Putem:

• Să avem curajul de a privi din toate direcţiile şi înainte de a ne re-direcţiona sau reacţiona spre/la ceva, privim din cel mai înalt punct de percepţie şi din cea mai înaltă stare interioară.

• Să privim la toate posibilităţile (cel puţin trei semnificativ distincte, care nu provin din aceeaşi rădăcină): Unde pot observa cel mai bun rezultat?... Din care altă perspectivă aş putea să observ acelaşi eveniment?... Apoi precizăm pe care o alegem dintre acestea mai întâi. Dacă evenimentul acela nu ne va „hrăni” sau nu ne va susţine în totalitate, putem îndrăzni să alegem din nou. Avem posibilitatea, abilitatea, dreptul şi datoria de a alege cea mai potrivită posibilitate.

• Uneori trăim iluzia polarităţii noastre, care ne determină să folosim cuvântul “abundenţă”. Putem să nu vedem lipsa în acelaşi mod în care am văzut-o ieri sau o văd alţii azi. Întregul din care facem parte nu cunoaşte lipsa.

• Să înţelegem că percepţia noastră asupra acestui punct a inclus iluzia lipsei. Acum putem să privim prin ochii abundenţei, îndrăznind să păstrăm cea mai înaltă viziune a noastră.

• Să „ne înălţăm continuu”, să progresăm; mai întâi învăţăm să percepem multidimensional/multifactorial. Schimbăm percepţia noastră, apoi învăţăm să o acceptăm în realitatea noastră şi să ne schimbăm realitatea noastră.