Revista Antreprenoriat Transilvan
Antreprenoriatul feminin transilvan - caracterizare calitativă sintetică
Nimic nu este mai important astăzi în economia politică a dezvoltării decât o recunoaştere adecvată a participării economice, politice şi sociale a femeii. Acesta este într-adevăr un aspect fundamental al dezvoltării ca libertate. (Amartya Sen, Dezvoltarea ca libertate, 2004)
Antreprenoriatul este domeniul în care potenţialul creativ şi managerial al indivizilor se poate manifesta fără limite. Mediul de afaceri este practic un debuşeu pentru toţi cei care, din diferite motive, nu au reuşit să se manifeste activ în management sau leadership, în spaţiul public sau în mediul organizaţional. Pe de altă parte, antreprenoriatul constituie adesea răspunsul/rezolvarea pentru tot mai multe persoane, bărbaţi şi femei deopotrivă, de a iei din şomaj sau din criză.
În acest context ne propunem să prezentăm câteva aspecte ce caracterizează antreprenoriatul, în manieră genizată, pornind de la o cercetare parţială realizată în anul 2009, la nivelul a trei judeţe din centrul ţării - Mureş, Harghita şi Covasna. Am căutat desigur să identificăm acele aspecte relevante ale diferenţelor de gen în percepţiile şi în comportamentele sau acţiunile antreprenorilor transilvăneni investigaţi.
Un prim aspect investigat a fost nivelul de pregătire al subiecţilor. Pe ansamblul grupului de întreprinzători chestionaţi, peste 70% au studii de nivel universitar şi postuniversitar, ceea ce demonstrează o preocupare deosebită pentru dobândirea de competenţe care să sprijine dezvoltarea afacerilor lor. Desigur, majoritatea întreprinzătorilor intră în afaceri fără a ţine cont de specializarea finalizată la nivel universitar, însă un procent însemnat de 17% al oamenilor de afaceri care au obţinut şi o specializare postuniversitară arată interesul acestora pentru completarea studiilor, în special în scopul afacerilor.
Figura 1 sintetizează diferenţele pe sexe în ceea ce priveşte nivelul de studii. După cum se observă, la nivelul universitar, procentual se situează mult mai bine bărbaţii, însă femeile devansează bărbaţii la nivelul de studii postuniversitare şi la nivelul întreprinzătoarelor tinere care au terminat doar liceul. Statistic însă, la nivelul celor două grupuri mediile răspunsurilor sunt aproape egale, situându-se în jurul cifrei de 4,6 - în condiţiile în care fiecare opţiune a fost codificată cu numere de la 1 la 6, pentru variantele corespunzătoare de la Şcoală generală până la Nivel postuniversitar. Această medie confirmă ponderea ridicată a întreprinzătorilor cu studii superioare şi de nivel postuniversitar, pe care l-am evidenţiat în evaluarea ansamblului eşantionului investigat.
Pentru identificarea calităţilor cheie ale antreprenorilor, subiecţii au avut de selectat, dintr-o paletă de atribute, pe cele care au considerat că le posedă şi i-au ajutat de-a lungul carierei. Răspunsurile nu au fost omogene în totalitate, după cum se observă din figura 2. Patru dintre calităţile listate întrunesc procente apropiate: abilitatea de a comunica, aptitudinea de a lucra cu oamenii şi abilitatea de a vedea dificultăţile în afaceri drept provocări şi nu drept obstacole. De asemenea, întreprinzătorii, bărbaţi şi femei deopotrivă, au considerat aspectul fizic sau propria imagine drept un atribut minor ca importanţă în carieră.
În cazul a trei dintre calităţi, în mare măsură relaţionate între ele, diferenţele de scor între cele două genuri sunt importante: este vorba de încrederea în propriile capacităţi, atitudinea deschisă şi simţul umorului. Semnificativă pentru femeile de afaceri este încrederea în forţele proprii. Lipsa de încredere este o lacună ce explică într-o oarecare măsură participarea modestă a femeilor în structurile de putere din lumea întreagă, nu numai din ţara noastră, dar şi implicarea în mediul de afaceri. Lipsa de încredere în sine conduce la atitudini mai degrabă rezervate faţă de ceilalţi, teama de a expune idei noi, de a inova şi de a argumenta deciziile îndrăzneţe adoptate, toate cu efecte negative pentru mediul extrem de volatil al afacerilor, în care supravieţuieşte de obicei cel mai curajos sau creativ dintre întreprinzători. Femeile caută de cele mai multe ori calea cea mai sigură către succes, chiar dacă este de obicei şi calea cea mai anevoioasă; sunt mai serioase în ceea ce întreprind (de aici impresia că au simţul umorului mai redus, comparativ cu bărbaţii) şi sunt mai perseverente.
În completarea acestor aspecte, autoevaluarea antreprenorilor s-a dovedit mai omogenă, în sensul că răspunsurile bărbaţilor şi femeilor au fost asemănătoare. Ambele genuri sunt mai degrabă rezervate în a se considera inventive în afaceri, dar nu se feresc să declare că sunt persoane ambiţioase, că îşi asumă fără reţineri responsabilităţi mari şi că doresc să controleze mediul pe care îl gestionează. În schimb femeile sunt sensibil mai reţinute în a declara că pot lua decizii corecte în lipsa unor informaţii importante, de a spune despre ele că au fler nativ pentru afaceri sau că sunt adeptele riscului mai mult decât alte persoane.
În ce priveşte persuasiunea, creativitatea în rezolvarea problemelor dificile şi managementul bazat pe valorificarea oportunităţilor din mediul de afaceri, deşi întreprinzătorii bărbaţi le surclasează pe femei, diferenţele de percepţie şi de autoevaluare nu sunt semnificative între genuri. Putem spune că profilul general al întreprinzătorului român este relativ insensibil la genul acestuia. Cu alte cuvinte, modul cum gestionează afacerile, cum gândesc şi cum se comportă sunt relativ comune ambelor genuri.
Cea mai mare parte a întreprinzătorilor investigaţi percep drept pozitivă sau neutră influenţa afacerii pe care o conduc asupra vieţii lor personale sau de familie iar motivaţiile antreprenoriale sunt ierarhizate în acelaţi mod de către femei şi bărbaţi: independenţa financiară, lipsa unui şef ierarhic şi valorificarea unor oportunităţi de afaceri situându-se pe primele poziţii motivaţionale.
În ce priveşte neajunsurile resimţite de întreprinzători de-a lungul carierei lor, răspunsurile au fost listate în figura 3. După cum se poate observa anumite lipsuri sunt resimţite mai acut de femeile întreprinzătoare: lipsa mentorilor, lipsa unor reţele de sprijin real între IMM-uri şi percepţia limitării puterii de decizie în anumite situaţii. Pe de altă parte, bărbaţii sunt cei care recunosc în mai mare măsură că nu îşi utilizează timpul în mod eficient şi că sunt obligaţi adesea să facă compromisuri. Dezechilibrul între viaţa de familie şi cea profesională este un aspect negativ resimţit în egală măsură de bărbaţi şi femei, ca şi lipsa sprijinului din partea familiei, însă pe ansamblu nu au o greutate atât de mare în ierarhia acestor neajunsuri. Este explicabil acest lucru din moment ce mulţi întreprinzători intră în afaceri tocmai pentru a dobândi o mai mare libertate de acţiune, o independenţă care înseamnă pentru mulţi dintre aceştia posibilitatea de a se dedica mai mult familiei sau chiar de a-i implica şi pe ceilalţi membri în afacere.
De remarcat ponderea importantă a femeilor care recunosc drept un neajuns important lipsa mentorilor. În societatea românească s-a discutat mai puţin această chestiune a mentoratului (mentoring), în parte datorită faptului că antreprenoriatul la noi are o vârstă mică, în comparaţie cu alte societăţi dezvoltate. Foarte mulţi întreprinzători, de ambele genuri, pornesc în afaceri fără sprijinul sau supravegherea vreunui mentor. Cazurile cele mai fericite sunt ale tinerilor care intră în afacerile părinţilor sau ale altor membri ai familiei, beneficiind de sprijinul şi mentoringul lor. În ce priveşte femeile însă, datorită subreprezentării acestora în management şi în mediul afacerilor, problema capătă accente mai grave. Se consideră că femeile care au succes în afaceri sau în management şi nu îmbracă rolul de mentori pentru alte femei care doresc la rândul lor să-şi construiască o carieră similară, nu fac decât să închidă un cerc vicios, care are drept efect scăderea şi mai mult a reprezentării feminine.
Potrivit unui studiu al Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie din 2006, barierele comune cărora le fac faţă întreprinzătorii români şi barierele specifice genului feminin sunt cele prezentate în tabelul 1.
Barierele comune celor două genuri sunt prezentate într-o ordine a importanţei, cele financiare având greutatea cea mai mare iar birocraţia, cea mai mică. Barierele de gen în schimb, sunt într-o ordine aleatoare, remarcându-se faptul că trei dintre bariere fac referire la mentalităţi şi stereotipuri, în timp ce doar două sunt foarte precise, ţintind asupra vieţii de familie a femeilor. Acest lucru este suficient de relevant din punctul de vedere al implicării feminine în afaceri, arătând în esenţă cauza profundă a participării inegale de gen în afaceri sau management. Presupunând că femeile vor reuşi să depăşească mentalităţile tradiţionale, dominante încă la nivelul societăţii noastre, vor rămâne încă multă vreme în postura dilematică de a alege între maternitate şi îngrijirea copiilor şi o carieră proprie în afara gospodăriei.
Toate acestea ne dau o imagine a impactului diferit al barierelor resimţite în afaceri. Pentru femeile de afaceri apar în plus cel puţin următoarele consecinţe:
- Timp liber mai puţin, datorat poverii duble familie şi carieră;
- Sentimentul subaprecierii, atât în familie cât şi în afaceri, pentru faptul că nu se pot dedica totalmente nici în una din cele două;
- Presiunea performanţei (femeile trebuie să facă dovada competenţei în afaceri cel puţin egale cu bărbaţii);\
- Atitudinea pasivă privind implicarea în viaţa politică şi socială a comunităţii.
Prin urmare punerea în valoare a potenţialului managerial şi antreprenorial al femeilor calificate este serios diminuată prin faptul că femeile îşi autolimitează proiectele de carieră, adoptă strategii de compromis, adesea din dorinţa naturală de a întemeia o familie, ceea ce conduce la o disponibilitate redusă pentru muncă, interes scăzut pentru avansare şi implicare limitată în proiectele organizaţionale.
Pornind de la aceste aspecte, frecvent aduse în discuţie de numeroasele organisme constituite pentru promovarea femeii, s-au conturat o serie de posibile măsuri necesare reglării balanţei participării, inclusiv prin schimbarea mentalităţilor referitoare la putere şi deţinătorii acesteia în societate. S-a remarcat nevoia de reţele reale, funcţionale, ale femeilor de afaceri, pentru schimbul de informaţii, mentorat, parteneriate, promovarea unor modele etc. Îmbunătăţirea serviciilor de îngrijire a copiilor şi a persoanelor adulte sau a serviciilor pentru curăţenie şi alte sarcini casnice, sunt propuse pentru despovărarea femeilor care doresc o carieră în afara gospodăriei. Nu în ultimul rând, promovarea femeilor în organele de decizie care pot contribui la o mai bună reprezentare şi sprijinire a femeilor, poate fi hotărâtoare pentru o îmbunătăţire a balanţei de gen în societate.
În prezent justificările participării feminine în afaceri au prea puţin de a face cu idealurile înalte ale emancipării sau cu efectele directe ale modernizării societăţii. Sunt mai degrabă raţiuni pur economice dictate de nevoia de supravieţuire, în condiţiile în care statul îşi pierde din ce în ce mai mult atributele sale de protecţie socială, iar instituţia căsătoriei este într-un proces continuu de erodare. Motivaţiile principale ale intrării în afaceri, aşa cum s-a arătat, sunt destul de frecvent de natură pecuniară, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei. Pentru femei însă, independenţa economică este primul pas, şi în acelaşi timp prima condiţie necesară depăşirii stării de grup dominat în raportul de putere specific patriarhatului.
Tom Peters a semnalat că neutilizarea potenţialului de talent reprezentat de femeile instruite, este o pierdere lamentabilă a societăţilor contemporane. Cifrele pe care numeroşi autori le invocă ilustrează această semnificativă pierdere, atât la nivelul majorităţii statelor dezvoltate cât şi a celor în curs de dezvoltare. Aceasta reprezintă o fracţiune a realităţii statistice a zilelor noastre, prea puţin favorabilă femeilor instruite.
În aceeaşi notă a fost semnalat încă un aspect important, şi anume că datorită educaţiei, femeile au un avantaj. Nefiind educate pentru competiţie (ca bărbaţii), lor le este mai uşor să se asocieze în grupuri pentru atingerea unor obiective comune. Asta pentru că în general, orice întreprind, au tendinţa să o facă într-o manieră colaborativă, cooperantă, datorită uşurinţei de a comunica. Referitor la acest aspect, Philip Slater atrăgea atenţia încă din 2006 că băieţii sunt educaţi într-o formă care o să-i facă nerelevanţi. Competiţia înseamnă singurătate şi bărbaţii sunt în pericol de a deveni inutili, într-o lume în care comunicarea înseamnă totul.
Pentru femei se pune problema iniţierii şi consolidării unui ţesut asociativ propriu, bazat pe experienţe sociale specifice lor. Această asociativitate ar putea fi interpretată ca un semnal al civilizaţiei, ca expresie a unei culturi trăite, ce include ansamblul de cunoştinţe şi norme ce afectează societatea în perioade istorice concrete. În ţara noastră însă, această cultură a asocierii între femei este în stare incipientă. Dincolo de abilitatea de a lucra în echipă şi de a comunica cu uşurinţă, femeile n-au reuşit să dezvolte reţele reale de sprijin sau colaborare, care să le consolideze statutul propriu şi identitatea socială feminină.
Revenind la investigaţia noastră, finalitatea acesteia a însemnat conturarea unui profil general al întreprinzătoarelor românce, profil care, după cum am arătat, este potrivit şi sexului opus, asemănările fiind importante, aproape la toate aspectele investigate.
Surmontarea barierelor de gen reprezintă cea mai importantă provocare pentru româncele care doresc să-şi utilizeze spiritul întreprinzător şi inovator în afaceri. Pentru aceasta, o măsură imediată poate fi implicarea exact în acele domenii de afaceri care vin să sprijine femeile în sarcinile domestice (curăţenie, catering, servicii la domiciliu), sau cele care asigură îngrijirea copiilor sau persoanelor în vârstă. Acestea sunt în măsură să procure timp pentru alte femei care se pot implica la rândul lor mai activ în managementul organizaţiilor, în politică sau în alte afaceri de anvergură. Statul poate interveni la rândul său prin adoptarea unor măsuri de favorizare a domeniilor precizate, prin politici specifice, prin favorizarea creditării afacerilor conduse de femeie, etc. Nu în ultimul rând, dezvoltarea unor reţele de sprijin real al afacerilor conduse de femei poate fi instrumentală pentru dezvoltarea antreprenoriatului în ţara noastră.